Tratamantul facial de curățare cu ajutorul Peelingului Cavitațional (spatula cu ultrasunete), este un tratament de care fiecare dintre noi avem nevoie. Acest tip de tratament este indicat pentru tenurile asfixiate, grase, încărcate, revigorând în orice anotimp tenul și redându-i aspectul sănătos.

 

Ai nevoie de un tratament dacă:

  • Porii tăi au un aspect încărcat;
  • Secreția de sebum nu mai poate fi controlată;
  • Tenul tău și-a pierdut strălucirea;
  • Tenul pare oboist și indiferent ce aplici pe ten acasă, pare că nu mai ajută;
  • Produsele de machiaj nu se mai aplică uniform și curat pe ten.

Vedeta acestui tratament este spatulua cu ultrasunet, care

spre deosebire de alte metode neplăcute de curăţare facială, emite vibrații și unde ce nu agresează tenul ci, dimpotrivă, stimulează regenerarea colagenului. Prin intermediul acestor vibrații, porii sunt eliberați de impurități, punctele negre sunt eliminate și obținem o piele relaxată și curată fără agresiune.

 

Care sunt efectele spatulei cu ultasunet:

  • Îndepărtează celulele moarte, punctele negre, comedoanele și impuritățile de pe față;
  • Face o exfoliere controlată;
  • Eliberează pielea combinată sau uleioasă de excesul de sebum, de bacterii și de toate imperfecțiunile;
  • Purifică tenul de reziduurile cosmetice;
  • Închide porii măriți;
  • Încetinește procesul de formare a ridurilor;
  • Reactivează circulaţia din zonă, prin stimularea producției de colagen;
  • Celulele se regenerează și astfel obținem o mai bună oxigenare cutanată;
  • Îmbunătățește structura, tonusul și luminozitatea naturală a pielii;
  • Se stimulează metabolismul celular prin încălzirea țesuturilor.

Pașii tratamentului

            Ca orice tratament facial si acesta incepe prin curatarea tenului cu ajutorul unui cleanser, urmând apoi să aplicăm un peeling enzymatic, blând care îndepărtează celulele moarte de la nivelul pielii.

            Urmează apoi să aplicăm o mască ce ne pregătește tenul pentru curățare, dizolvând stratul de cheratină de la suprafața pielii.

            Curățarea propriu-zisă se face cu ajutorul acestei spatule, care prin vibrațiile emise, evacuează porii de impurități.

            Toți pașii următori se fac în funcție de tipul de ten. Măștile care se aplică ulterior sunt alese în funcție de ceea ce tenul are nevoie în acel punct, lucru care face acest tratament personalizat. Prima parte a tratamentului, pregătirea, este de cele mai multe ori aceeasi, însă finalul, măștile și serurile se aleg în funcție de tenul clientei.

            Deși este un tratament nonagresiv, sunt tenuri sensibile sau foarte încarcate (pe care se lucrează mai mult) și care pot rămâne ușor înroșite. Acest lucru nu trebuie însă să vă sperie, deorece este un efect de scurtă durată iar tratamentul nu lasă urme nedorite pe piele.

            Dacă nu ai mai beneficiat de un astfel de tratament sau tenul tău este foarte încărcat și produce mult sebum, iți recomandăm o succesiune de proceduri pentru efecte de lungă durată.O astfel de procedură este și Peelingul cu Carbon (Hollywood Carbon Peel). Deasemenea, alegerea unor produse potrivite post-tratament este esențială pentru orice tratament.

            Foarte important de specificat este faptul că atâta timp cât tenul produce sebum, acesta se va încărca în timp. Ceea ce putem face prin acest tratament este să ne asigurăm că tenul nu se suprainfectează și că este curat, însă efectele pe termen lung sunt mult influențate de rutina fiecăruia de ingrijire a tenului și de mediul în care trăim. Din acest motiv, aceste tratamente sunt indicate la intervale diferite de timp, între 1 și 6 luni, în funcție de cantitatea de sebum secretată de piele și de mediul în care trăim.

PROGRAMEAZĂ-TE ACUM PENTRU O CONSULTAȚIE