Otoplastia

Urechile reprezintă o parte importantă a fizionomiei, atât la femei cât și la bărbați, având în vedere rolul de încadrare a figurii pe care îl dețin. Să fii numai urechi e o calitate metaphoric vorbind și denota atenție. Însă nimeni nu își dorește ca toată atenția interlocutorului să se concentreze pe urechile noastre.

La ce folosește otoplastia?

Așa numitele urechi clăpăuge sau, mai științific, urechi decolate, reprezintă o malformaţie de formă a cartilajului auricular, care modifică poziţia urechii în raport cu extremitatea cefalică. Soluţia în acest caz o reprezintă otoplastia.

Operaţia estetică la urechi sau otoplastie, este intervenţia estetică prin care se urmăreşte corectarea urechilor decolate, urechilor deplicaturate, diminuarea distanţei dintre urechi şi cap sau asimetriilor dintre urechi.
În special copiii cu această problemă suferă din cauza remarcilor cu privire la urechile lor, neavând încă deprinderea de a-și ascunde micile defecte fizice. Intervenția de otoplastie se poate efectua după ce urechile ajung la mărimea optimă, cel mai probabil în jurul vârstei de 5-6 ani.
Sunt şi cazuri în care există diferite grade de asimetrie de la o ureche la cealaltă. Otoplastia permite nu doar îndreptarea urechilor, ci şi modelarea sau reducerea mărimii lor.
Procedura chirurgicală nu afectează capacitatea auditivă, scopul otoplastiei fiind doar de remodelare a pavilionului urechii pentru a îmbunătăţi aspectul fizic şi estetic al pacientului.

În ce constă intervenția de otoplastie?

Operaţia de otoplastie durează aproximativ 2 ore, se face cu anestezie locală pentru adulţi şi generală pentru copii. Singura cicatrice care rămâne va fi situate fie în spatele urechii, fie la nivelul lobului urechii.

Fiind o intervenție ușoară, spitalizarea durează cel mult o zi.
La femei, otoplastia trebuie făcută, de regulă, în afara perioadei menstruale. Este obligatoriu ca medical să fie anunțat în cazul în care există probleme medicale specifice (proteze dentare, lentile de contact). Înainte şi după operaţie nu este indicată expunerea la soare, mai ales în zona facială.

Ce se întâmplă după operația de otoplastie?

După otoplastie, urechile vor fi pansate câteva zile. Ulterior, pentru o perioadă de aproximativ 2 – 3 săptămâni, este recomandată purtarea unei bentițe elastic peste urechi, pentru a le susține în poziția dorită. Pe o perioadă de trei luni postoperator este interzisă orice tracţiune asupra pavilioanelor urechilor.

Otoplastia – cu cât mai repede, cu atât mai bine

Când este vorba de otoplastie, cu cât aceasta este efectuată mai devreme, cu atât este mai bine, efectele fiind nu doar de ordin estetic dar şi de ordin psihic şi social. Vârsta este un factor cheie. Este de dorit ca procedura de otoplastie să fie efectuată la o vârsta fragedă. Pe de o parte, cartilagiul este extrem de maleabil, permiţând astfel o mai mare uşurinţă în conturarea unei noi forme urechii, iar pe de altă parte, copilul se va bucura, pe plan psihologic, de beneficiile unui aspect estetic normal.

PROGRAMEAZĂ-TE ACUM PENTRU O CONSULTAȚIE