Transpirația este o soluție salină diluată, produsă de glandele sudoripare. Aceste glande, deși distribuite pe toată suprafața pielii noastre, sunt cele mai numeroase în zonele palmei și a tălpilor. (aprox. 700/cm2).
Când transpirația devine excesivă iar situația una incontrolabilă, acest fenomen are denumire științifică de Hiperhidroză.
De ce apare hiperhidroza?
Studiile specialiștilor ne-au arătat faptul că hiperhidroza primară se datorează hiperactivității centrului de termoreglare hipotalamic, care deține controlul, prin sistemul nervos simpatic și activității glandelor sudoripare ecrine (cele mai răspândite glande care produc transpirație).
Hiperhidroza primară sau focală, debutează de cele mai multe ori în adolescență, datorită modificărilor hormonale, uneori chiar mai devreme. Trebuie să se facă o deosebire clară între aceasta (hiperhidroza primară sau focală) și cea secundară, al cărei debut poate avea loc oricând în timpul vieții. Hiperhidroza secundară sau generalizată se poate datora unei tulburări de tiroidă , diabet zaharat, gută, menopauză, obezitate sau consumul anumitor medicamente.
De asemenea, cercetătorii au descoperit că principalii factori care declanșează Hiperhidroza sunt alimentele picante sau fierbinți; anxietatea; febra; exercițiile fizice sau temperatura crescută a mediului exterior.
Cum se manifestă Hiperhidroza?
Hiperhidroza se manifestă de cele mai multe ori în zone precum axile, palme, tălpi, față sau alte regiuni anatomice, în timp ce Hiperhidroza Generalizată afectează întreaga suprafață a corpului.
Cum se poate trata Hiperhidroza?
Una din metodele cele mai eficiente de tratament ale hiperhidrozei se face cu Toxină Botulinică, însă acest lucru depinde și de alte particularități și este recomandat un consult la medic înainte de a începe tratamentul.
Injecțiile cu Toxina Botulinică sunt folosite pentru a bloca controlul neuronal al glandelor sudoripare. Toxina Botulinică este o proteină naturală care blochează temporar secreția unor substanțe chimice la nivelul sistemului nervos responsabil de activarea glandelor sudoripare. Când se injectează local în pielea cu transpirații excesive, toxina botulinici blochează transmiterea semnalului neuronal catre fibrele musculare responsabile de expulzia suroratiei la nivelul glandelor sudoripare, având ca rezultat stoparea producerii transpirației doar în regiunea corpului unde a fost injectată.
Când se vor vedea primele rezultate?
Rezultatele tratamentului cu toxină botulinică pentru transpirație abundentă începe să se vadă după 2-4 zile, efectele fiind maxime după aproximativ două săptămâni.
Cât timp rezultatele persistă?
Tratamentul este unul eficient și sigur, riscurile fiind minime, însă rezultatele s-au dovedit a fi temporare, acestea persistând între 5 și 7 luni. După această perioadă, transpirația abundentă va reapărea progresiv.
Pentru a menține efectul, procedura va trebui să fie reînnoită. Este recomandat ca tratamentul să se facă la începutul/mijlocul primăverii pentru a avea un efect maxim în lunile călduroase, astfel el se va relua anual, pentru vara viitoare.
Cât costă un tratament cu Toxină Botulinică?
La CBS Medcom Hospital găsești o echipă de medici profesioniști care îți vor oferi servicii medicale conform celor mai noi standarde ale medicinei internaționale. Te așteptăm cu servicii complete în cadrul tratamentului cu Toxină Botulinică, împotriva transpirației excesive, precum:
▪ consultația premergătoare tratamentului;
▪ substanța (toxină botulinică);
▪ anestezie (locală);
▪ procedura tratamentului;
▪ consultațiile post-tratament.
Te așteptăm să profiți și să te pregătești de vară într-o clinică privată care tinde spre excelență. Prețul unui tratament pentru o zona pereche ( ambele axile/ ambele palme) cu Toxină Botulinică începe de la 500 euro.
Comenteaza