medicină estetică timișoara

Intervenții față

clinica Medcom, dr. Raul Chioibaș, recuperare în 24 de ore, intervenții chirurgicale fără sângerare, operații estetice fără dureri, MACS LIFT, liftingul cu cicatrice minimă, botox, toxina botulinică, Silhouette Lift - lifting facial minim invaziv, acid hialuronic, lipofilling - umplerea cu grăsime

Liftingul 3D centro-facial

Liftingul pentru persoane tinere sau liftingul fără cicatrici

Dacă până nu demult noțiunea 3D era o expresie ”ca-n filme”, astăzi nu mai e un trucaj, a intrat în viața reală. În cazul nostru, drept în față. Pentru că zona centrală a feței este una din primele afectate de trecerea timpului. Și pentru că efectele speciale recreează realitatea, noi folosim o tehnologie specială pentru un efect realist.

Ce reprezintă liftingul 3D centro-facial?

Această tehnică în chirurgia estetică a apărut din necesitatea de a conferi zonei centrale a feței un aspect tânăr care să arate cât mai natural. Tehnicile de lifting standard confereau un aspect artificial prin tracțiunea exagerată a pielii către zona periferică a feței. Întinerirea facială tridimensională se realizează prin lifting endoscopic centrofacial (3D). Inciziile efectuate sunt reduse la minim, atât cât să permită repoziționarea structurilor feței în forma lor initială. Intervenția vizează zona obrazului, colțul ochilor și al gurii, pleoapele inferioare și eventualele asimetrii prezente la nivelul feței.

O intervenție fără vârstă

În cazul liftingului 3D centro facial nu se poate vorbi despre o vârstă optimă pentru efectuarea intervenției. În funcție de caracteristicile persoanei, el se poate aplica atât unei persoane de 30 de ani, cât și uneia de 50. Depinde de măsura în care fața este ridată, ochii obosiți sau încercănați, se remarcă lipsa unui tonus general și a prospețimii la nivelul chipului etc.

Cum se desfășoară un lifting 3D?

Operația se derulează sub anestezie și durează aproximativ 2-3 ore. Intervenția presupune efectuarea unei singure incizii, procedura fiind, în cea mai mare parte, endoscopică.
După operație, fruntea și zona centrală a feței vor fi acoperite cu leucoplast special, care va fi îndepărtat în maxim 7 zile, împreună cu firele de sutură neresorbabile.
Internarea este de numai 24 de ore, iar recuperarea este mult mai rapidă decât în cazul altor tehnici de lifting. Activitățile obișnuite pot fi reluate la 1 sau 2 săptămâni de la operație. Senzația de amorțeală care va persista la nivelul feței va dispărea în lunile care urmează după intervenție. Tot în decurs de câteva luni se va stabiliza volumul obrajilor și aspectul ochilor.

Tehnica de lifting 3D reprezintă o metodă modernă și eficientă atât pentru întinerirea feței, cât și pentru asigurarea unui aspect proaspăt și odihnit, cu rezultate benefice pentru echilibrul psihic și încrederea în propria imagine.